Sînt o sticlă .

Sînt o sticlă pe jumătate goală . Cît bine am în mine , atît şi rău . Cîtă educație , atîta şi needucaţie . Cîtă dreptate aş vrea să am , atîta nedreptate mă şi urmăreşte . Sînt un
 impuls de bine şi de rău . Fac o faptă rea pur şi simplu ca să rîd de neputinţa altuia . Apoi , mi se face milă şi-l mîngîi înjurîndum-ă .Da , sînt o picătură născută din bătălia binelui și a răului . Pot să promit , și apoi să nu mă țin de cuvînt , să-i spun unei persoane că e liberă să facă ce vrea și apoi să-l impun să facă ceva .

   Urăsc oamenii care fac ceea ce am enumerat  mai sus . Deci , iese că mă urăsc pe mine . Mă urăsc pentru firea de imperfecțiune ce o port . Mă urăsc pentru că mint , că fățărnicesc și că mă suprapreciez . . . Dar . . . mă urăsc și pentru că sînt bună cu cei care nu merită , că iert pe cine ar trebuie să-i uit pe veci , că iubesc pe cine ar trebui să urăsc 
și că plîng atunci cînd ar trebui să zîmbesc . 
   Sînt o sticlă pe jumătate goală . . . dar să nu uit că sînt și pe jumătate plină . 

16.06.2014

Sînt momente cînd am o stare sufletească pe care nu o pot reda pe foaie . Mă simt NUŞTIU CUM . Şi în loc să iau pixul şi să mă exprim , eu stau şi mă uit în gol în timp ce gîndurile mele împletesc nodul morţii . . .  Îmi închid camera de parcă dacă  o fac  mă treleportez în alt univers . . . mă izolez . Şi plus la toate , muzica oferă o atmosferă mai grea , o face ireală . . .   Toate astea se petrec noaptea . De ce noaptea? Noaptea e rece , e linişte , e întunecată . . . Noaptea e ideală . Şi dacă noaptea ar fi palpabilă aş lua-o ca o plapumă şi m-aş înfăşura complet în ea . Şi sînt sigură că m-aş simţi mult mai bine ca în patul pe care îl am acasă .

În note .

Ador la nebunie momentele cînd muzica îşi ia zborul din boxe sau căşti şi se face palpabilă . Se topeşte în aer pînă cînd îţi intră sub piele şi îţi provoacă astfel fiori care străbat tot corpul . Te simţi un tot întreg cu muzica , şi ai vrea ca momentul dat să  nu se oprească niciodată iar muzica să cînte la nesfîrşit . . .  Nu mai vezi pe nimeni , nu ai nevoie de nimic , numai să nu fii abătut  din momentul magnific . Se întîmplă rar , dar cred că a fost cu fiecare dintre noi . :3

Uneori mi-e dor . . .

Uneori mi-e dor de toc şi foaie . Mi-e dor să-mi transcriu gîndurile pe hîrtie , şi să le citesc răsfoind agenda . Mi-e dor de agendă . . . Mi-e dor să aud cum scrie pixul şi cum mă înjur cînd fac greşeli . . . Mi-e dor să desenez diferite caricaturi pe foi cînd nu am ce face sau să scriu diferite banlităţi numai pentru a umple foaia . . . Mi-e dor de momentele alea cînd plîngeam scriind ceva ce mă frămînta . 

        Săraca hîrtie , numai ea ştie căte lacrimi am vărsat pe ea . Săracul pix , de cîte ori a fost aruncat în apogeul emoţiilor . Săraca tăcere sau bietul întuneric. . .

          . . . . . . . . .   Şi atît de multe emoţii  sînt legate de lucruri atît de mici . . . . . . . . . . . .

 

Fără falseturi , fără durere , fără oameni . . .

E greu să poţi face faţă unor lucruri . Cum ar fi să zîmbeşti . Să zîmbeşti atunci cînd te simţi rău sau în faţa unor persoane a căror prezenţă îţi provoacă vomă ... E greu să susţii pe cineva atunci cînd singură nu îţi poţi aranja viaţa personală. E greu atunci cînd ştii adevărul dar ţi se spune numai minciuni . E greu cînd cineva îţi dă promisiuni de care nu se va ţine , lăsîndu-te cu speranţe neîmplinite ... Dar eşti nevoită să faci faţă ...
       Uneori stau în cadă pînă cînd apa se face rece ca gheaţa . Însă acolo mă simt bine fiindcă răceala apei îmi îghimpă plăcut pielea astfel simţind ceva după o amorţeală îndelungată .

Fără falseturi , fără durere , fără oameni . . . 

Frămîntări .... [ 23.02.2014]

Ştiţi ce mă întreb eu cel mai des ? De ce anume cu oamenii care te-au rănit , ai cele mai frumoase amintiri ?  
  Privesc în trecut de parcă m-aş uita la o comedie dramatică . Aş vrea să merg spre viitor cu mîinile întinse spre noi orizonturi şi să nu mai privesc în trecut . Dar sînt nevoită să întorc capul de fiecare dată cînd mă simt un pustiu care pur şi simplu îşi duce existenţa. Mă uit la momentele unde eram fericită . Acum totul pare atît de banal ..hmm .  Îmi citesc amintirile din agendă şi îmi văd treptat schimbarea. . Şi chestia e că am amintiri frumoase care ar trebui să mă înveselească , însă ele dimpotrivă mă usucă . Cred că e din cauza că le-am pierdut . Aş vrea să le şterg precum uit dimineaţa visul . Nu vreau să am amintiri cu persoane care mi-au dat speranţe , m-au făcut fericită la un moment şi tot ele m-au făcut astfel . 
       Cînd eram mică mă temeam de singurătate. Acum însă aş sta o eternitate în ea . M-aş ascunde în întuneric şi aş sta ghemuită gîndindu-mă la toate rahaturile vieţii . Mai bine e să fiu singură şi eu însuţi decît să am o multitudine lîngă mine şi să fiu nevoită să port mască . 

14.01.2014

Deci , m-am asigurat a zecea mia oară că persoanele sînt false indiferent de scuzele pe care le pretind . Să mă piş în toată lumea ! Dacă la 16 ani am avut atîtea trăiri pe care aş vrea să le uit , ce va fi cu mine la 25 de ani ?
   Aş vrea să iau o peliculă transparentă şi să mă izolez  . Să am televizor , mîncare , un toc şi o foaie . Şi eu să-i pot vedea pe toţi. Sau mai bine nu . Ar fi dureros să văd cît de fericiţi sînt fără mine . Îmi rămîne doar să mă hrănesc cu amintiri . 
  "Amintirile sînt ca picturile din mormite. Indiferent de cîte straturi de noroi şi de nisip a depus timpul pe ele . Curăţă-le , şi vor ajunge din nou să strălucească. "